Vechiul Testament

Noul Testament

Geneza 44:2-18 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

2. Să pui și paharul meu, paharul de argint, la gura sacului celui mai tânăr, împreună cu argintul cuvenit pentru prețul grâului lui.” Economul a făcut cum îi poruncise Iosif.

3. Dimineața, cum s-a crăpat de ziuă, au dat drumul oamenilor acestora împreună cu măgarii lor.

4. Dar abia ieșiseră din cetate și nu se depărtaseră deloc de ea, când Iosif a zis economului său: „Scoală-te, aleargă după oamenii aceia; și, când îi vei ajunge, să le spui: „Pentru ce ați răsplătit binele cu rău?

5. De ce ați furat paharul din care bea domnul meu și de care se slujește pentru ghicit? Rău ați făcut că v-ați purtat astfel.”

6. Economul i-a ajuns și le-a spus aceste cuvinte.

7. Ei i-au răspuns: „Domnule, pentru ce vorbești astfel? Să ferească Dumnezeu pe robii tăi să fi săvârșit o asemenea faptă!

8. Iată, noi ți-am adus din țara Canaanului argintul pe care l-am găsit la gura sacilor noștri; cum am fi putut să furăm argint sau aur din casa domnului tău?

9. Să moară acela dintre robii tăi la care se va găsi paharul, și noi înșine să fim robi ai domnului nostru!”

10. El a zis: „Fie după cuvintele voastre! Acela la care se va găsi paharul să fie robul meu; iar voi veți fi nevinovați.”

11. Îndată și-a coborât fiecare sacul la pământ. Fiecare și-a deschis sacul.

12. Economul i-a scotocit, începând cu cel mai în vârstă și sfârșind cu cel mai tânăr; și paharul a fost găsit în sacul lui Beniamin.

13. Ei și-au rupt hainele, și-a încărcat fiecare măgarul și s-au întors în cetate.

14. Iuda și frații lui au ajuns la casa lui Iosif, pe când era el încă acolo, și s-au aruncat cu fața la pământ înaintea lui.

15. Iosif le-a zis: „Ce faptă ați făcut? Nu știți că un om ca mine are putere să ghicească?”

16. Iuda a răspuns: „Ce să mai spunem domnului nostru? Cum să mai vorbim? Cum să ne mai îndreptățim? Dumnezeu a dat pe față nelegiuirea robilor tăi. Iată-ne robi ai domnului nostru: noi și acela la care s-a găsit paharul.”

17. Dar Iosif a zis: „Să mă ferească Dumnezeu să fac așa ceva! Omul la care s-a găsit paharul va fi robul meu; dar voi suiți-vă înapoi în pace la tatăl vostru.”

18. Atunci Iuda s-a apropiat de Iosif și a zis: „Te rog, domnul meu, dă voie robului tău să spună o vorbă domnului meu și să nu te mânii pe robul tău! Căci tu ești ca faraon.

Citiți capitolul complet Geneza 44