Vechiul Testament

Noul Testament

Geneza 44:15-25 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

15. Iosif le-a zis: „Ce faptă ați făcut? Nu știți că un om ca mine are putere să ghicească?”

16. Iuda a răspuns: „Ce să mai spunem domnului nostru? Cum să mai vorbim? Cum să ne mai îndreptățim? Dumnezeu a dat pe față nelegiuirea robilor tăi. Iată-ne robi ai domnului nostru: noi și acela la care s-a găsit paharul.”

17. Dar Iosif a zis: „Să mă ferească Dumnezeu să fac așa ceva! Omul la care s-a găsit paharul va fi robul meu; dar voi suiți-vă înapoi în pace la tatăl vostru.”

18. Atunci Iuda s-a apropiat de Iosif și a zis: „Te rog, domnul meu, dă voie robului tău să spună o vorbă domnului meu și să nu te mânii pe robul tău! Căci tu ești ca faraon.

19. Domnul meu a întrebat pe robii săi, zicând: „Mai trăiește tatăl vostru și mai aveți vreun frate?”

20. Noi am răspuns domnului meu: „Avem un tată bătrân și un frate tânăr, copil făcut la bătrânețea lui; băiatul acesta avea un frate care a murit și care era de la aceeași mamă; el a rămas singur, și tatăl lui îl iubește.”

21. Tu ai spus robilor tăi: „Aduceți-l la mine ca să-l văd cu ochii mei.”

22. Noi am răspuns domnului meu: „Băiatul nu poate părăsi pe tatăl său; dacă-l va părăsi, tatăl său are să moară.”

23. Tu ai spus robilor tăi: „Dacă nu se va coborî și fratele vostru împreună cu voi, să nu-mi mai vedeți fața.”

24. Când ne-am suit la tatăl meu, robul tău, i-am spus cuvintele domnului meu.

25. Tatăl nostru a zis: „Duceți-vă iarăși să ne cumpărați ceva merinde.”

Citiți capitolul complet Geneza 44