Vechiul Testament

Noul Testament

Geneza 40:13-21 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

13. Peste trei zile faraon te va scoate din temniță, te va pune iarăși în slujba ta și vei pune iarăși paharul în mâna lui faraon, cum obișnuiai mai înainte, când erai paharnicul lui.

14. Dar adu-ți aminte și de mine când vei fi fericit și arată, rogu-te, bunătate față de mine; pune o vorbă bună pentru mine la faraon și scoate-mă din casa aceasta.

15. Căci am fost luat cu sila din țara evreilor și chiar aici n-am făcut nimic ca să fiu aruncat în temniță.”

16. Mai marele pitarilor, văzând că Iosif dăduse o tălmăcire îmbucurătoare, a zis: „Iată, și în visul meu se făcea că port trei coșuri cu pâine albă pe capul meu.

17. În coșul de deasupra de tot erau tot felul de bucate pentru faraon: prăjituri coapte în cuptor; și păsările mâncau din coșul care era deasupra de tot pe capul meu.”

18. Iosif a răspuns și a zis: „Iată-i tălmăcirea: Cele trei coșuri sunt trei zile.

19. Peste trei zile, faraon îți va lua capul, te va spânzura de un lemn, și carnea ți-o vor mânca păsările.”

20. A treia zi era ziua nașterii lui faraon. El a dat un ospăț tuturor slujitorilor săi; și a scos afară din temniță pe mai marele paharnicilor și pe mai marele pitarilor, în fața slujitorilor săi:

21. pe mai marele paharnicilor l-a pus iarăși în slujba lui de paharnic, ca să pună paharul în mâna lui faraon;

Citiți capitolul complet Geneza 40