9. Dumnezeu S-a arătat iarăși lui Iacov, după întoarcerea lui din Padan-Aram, și l-a binecuvântat.
10. Dumnezeu i-a zis: „Numele tău este Iacov; dar nu te vei mai chema Iacov, ci numele tău va fi Israel.” Și i-a pus numele Israel.
11. Dumnezeu i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic. Crește și înmulțește-te; un neam și o mulțime de neamuri se vor naște din tine și chiar împărați vor ieși din coapsele tale.
12. Ție îți voi da țara pe care am dat-o lui Avraam și lui Isaac și voi da țara aceasta seminței tale după tine.”
13. Dumnezeu S-a înălțat de la el, în locul unde îi vorbise.
14. Și Iacov a ridicat un stâlp de aducere aminte în locul unde îi vorbise Dumnezeu, un stâlp de piatră, pe care a adus o jertfă de băutură și a turnat untdelemn.
15. Iacov a numit locul unde îi vorbise Dumnezeu, Betel.
16. Apoi au plecat din Betel; și mai era o depărtare bunicică până la Efrata, când Rahelei i-au venit durerile nașterii. A avut o naștere grea;
17. și, în timpul durerilor nașterii, moașa i-a zis: „Nu te teme, căci mai ai un fiu!”
18. Și, pe când își dădea ea sufletul, căci trăgea să moară, i-a pus numele Ben-Oni; dar tatăl său l-a numit Beniamin