Vechiul Testament

Noul Testament

Geneza 35:3-17 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

3. ca să ne sculăm și să ne suim la Betel; căci acolo voi ridica un altar Dumnezeului care m-a ascultat în ziua necazului meu și care a fost cu mine în călătoria pe care am făcut-o.”

4. Ei au dat lui Iacov toți dumnezeii străini care erau în mâinile lor și cerceii pe care-i purtau în urechi. Iacov i-a îngropat în pământ sub stejarul de lângă Sihem.

5. Apoi au plecat. Groaza lui Dumnezeu s-a răspândit peste cetățile care-i înconjurau, așa că locuitorii lor n-au urmărit pe fiii lui Iacov.

6. Iacov și toți cei ce erau cu el au ajuns la Luz, adică Betel, în țara Canaan.

7. A zidit acolo un altar și a numit locul acela: „El-Betel” căci acolo i Se descoperise Dumnezeu, când fugea de fratele său.

8. Debora, doica Rebecăi, a murit; și a fost îngropată mai jos de Betel, sub stejarul căruia i s-a pus numele: „Stejarul jalei.”

9. Dumnezeu S-a arătat iarăși lui Iacov, după întoarcerea lui din Padan-Aram, și l-a binecuvântat.

10. Dumnezeu i-a zis: „Numele tău este Iacov; dar nu te vei mai chema Iacov, ci numele tău va fi Israel.” Și i-a pus numele Israel.

11. Dumnezeu i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic. Crește și înmulțește-te; un neam și o mulțime de neamuri se vor naște din tine și chiar împărați vor ieși din coapsele tale.

12. Ție îți voi da țara pe care am dat-o lui Avraam și lui Isaac și voi da țara aceasta seminței tale după tine.”

13. Dumnezeu S-a înălțat de la el, în locul unde îi vorbise.

14. Și Iacov a ridicat un stâlp de aducere aminte în locul unde îi vorbise Dumnezeu, un stâlp de piatră, pe care a adus o jertfă de băutură și a turnat untdelemn.

15. Iacov a numit locul unde îi vorbise Dumnezeu, Betel.

16. Apoi au plecat din Betel; și mai era o depărtare bunicică până la Efrata, când Rahelei i-au venit durerile nașterii. A avut o naștere grea;

17. și, în timpul durerilor nașterii, moașa i-a zis: „Nu te teme, căci mai ai un fiu!”

Citiți capitolul complet Geneza 35