Vechiul Testament

Noul Testament

Geneza 34:14-24 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

14. Ei i-au zis: „Este un lucru pe care nu-l putem face, să dăm pe sora noastră unui om netăiat împrejur; căci ar fi o ocară pentru noi.

15. Nu ne vom învoi la așa ceva decât dacă vă faceți și voi ca noi și dacă orice parte bărbătească dintre voi se va tăia împrejur.

16. Atunci vă vom da pe fetele noastre și vom lua pentru noi pe ale voastre; vom locui cu voi și vom face împreună un singur norod.

17. Dar dacă nu voiți să ne ascultați și să vă tăiați împrejur, ne vom lua fata și vom pleca.”

18. Cuvintele lor au plăcut lui Hamor și lui Sihem, fiul lui Hamor.

19. Tânărul n-a pregetat să facă lucrul acesta, căci iubea pe fata lui Iacov și era cel mai bine văzut în casa tatălui său.

20. Hamor și fiul său, Sihem, s-au dus la poarta cetății și au vorbit astfel oamenilor din cetatea lor:

21. „Oamenii aceștia au gânduri de pace față de noi; să rămână, dar, în țară și să facă negoț; țara este destul de largă pentru ei. Noi vom lua de neveste pe fetele lor și le vom da de neveste pe fetele noastre.

22. Dar oamenii aceștia nu vor voi să locuiască împreună cu noi, ca să alcătuim un singur popor, decât dacă orice parte bărbătească dintre noi se va tăia împrejur, după cum și ei înșiși sunt tăiați împrejur.

23. Turmele lor, averile lor și toate vitele lor vor fi atunci ale noastre. Să primim numai ce cer ei, ca să rămână la noi.”

24. Toți cei ce treceau pe poarta cetății au ascultat pe Hamor și pe fiul său, Sihem; și toți bărbații au fost tăiați împrejur, toți cei ce treceau pe poarta cetății.

Citiți capitolul complet Geneza 34