1. Dina, fata pe care o născuse lui Iacov, Lea, a ieșit să vadă pe fetele țării.
2. Ea a fost zărită de Sihem, fiul hevitului Hamor, domnitorul țării. El a pus mâna pe ea, s-a culcat cu ea și a necinstit-o.
3. S-a lipit cu toată inima de Dina, fata lui Iacov, a iubit fata și a căutat s-o liniștească.
4. După aceea Sihem a zis tatălui său, Hamor: „Ia-mi de nevastă pe fata aceasta!”
5. Iacov a aflat că-i necinstise pe fiica sa, Dina; și fiindcă fiii săi erau cu vitele la pășune, Iacov a tăcut până la întoarcerea lor.
6. Hamor, tatăl lui Sihem, s-a dus la Iacov ca să-i vorbească.
7. Dar când s-au întors fiii lui Iacov de la pășune și au auzit lucrul acesta, s-au supărat și s-au mâniat foarte tare; pentru că Sihem săvârșise o mișelie în Israel culcându-se cu fata lui Iacov: așa ceva n-ar fi trebuit să se facă niciodată.
8. Hamor le-a vorbit astfel: „Fiul meu, Sihem, s-a lipit cu toată inima de fata voastră; vă rog, dați-i-o de nevastă
9. și încuscriți-vă cu noi; voi dați-ne fetele voastre și luați pentru voi pe ale noastre.
10. Locuiți cu noi; țara vă stă înainte, rămâneți în ea, faceți negoț și cumpărați pământuri în ea.”
11. Sihem a zis tatălui și fraților Dinei: „Să capăt trecere înaintea voastră și vă voi da ce-mi veți cere.
12. Cereți-mi o zestre cât de mare și cât de multe daruri, și voi da tot ce-mi veți zice; numai dați-mi fata de nevastă.”