Vechiul Testament

Noul Testament

Geneza 32:9-24 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

9. Iacov a zis: „Dumnezeul tatălui meu Avraam, Dumnezeul tatălui meu Isaac! Tu, Doamne, care mi-ai zis: „Întoarce-te în țara ta și în locul tău de naștere și voi îngriji ca să-ți meargă bine!”

10. Eu sunt prea mic pentru toate îndurările și pentru toată credincioșia, pe care ai arătat-o față de robul Tău; căci am trecut Iordanul acesta numai cu toiagul meu, și iată că acum fac două tabere.

11. Izbăvește-mă, Te rog, din mâna fratelui meu, din mâna lui Esau! Căci mă tem de el, ca să nu vină și să mă lovească, pe mine, pe mame și pe copii.

12. Și Tu ai zis: „Eu voi îngriji ca să-ți meargă bine și-ți voi face sămânța ca nisipul mării, care, de mult ce este, nu se poate număra.”

13. Iacov a petrecut noaptea în locul acela. A luat din ce mai avea cu el și a pus deoparte, ca dar pentru fratele său, Esau:

14. două sute de capre și douăzeci de țapi, două sute de oi și douăzeci de berbeci,

15. treizeci de cămile alăptătoare cu mânjii lor, patruzeci de vaci și zece tauri, douăzeci de măgărițe și zece măgăruși.

16. Le-a dat robilor săi, turmă cu turmă, deosebit, și a poruncit robilor săi: „Treceți înaintea mea și lăsați o depărtare între fiecare turmă.”

17. A dat celui dintâi porunca următoare: „Când te va întâlni fratele meu, Esau, și te va întreba: „Al cui ești? Unde te duci? Și a cui este turma aceasta dinaintea ta?”

18. Să răspunzi: „A robului tău Iacov; ea este un dar trimis domnului meu Esau; și el însuși vine în urma noastră.”

19. A dat aceeași poruncă celui de al doilea, celui de al treilea și tuturor celor ce mânau turmele: „Așa să vorbiți domnului meu Esau când îl veți întâlni.

20. Să spuneți: „Iată, robul tău Iacov vine și el după noi.” Căci își zicea el: „Îl voi potoli cu darul acesta, care merge înaintea mea; în urmă îl voi vedea față în față și poate că mă va primi cu bunăvoință.”

21. Astfel darul a trecut înainte, iar el a rămas în tabără în noaptea aceea.

22. Tot în noaptea aceea s-a sculat, a luat pe cele două neveste ale lui, pe cele două roabe și pe cei unsprezece copii ai lui și a trecut vadul Iabocului.

23. I-a luat, i-a trecut pârâul și a trecut tot ce avea.

24. Iacov însă a rămas singur. Atunci un om s-a luptat cu el până în revărsatul zorilor.

Citiți capitolul complet Geneza 32