Vechiul Testament

Noul Testament

Geneza 31:35-47 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

35. Ea a zis tatălui său: „Domnul meu, să nu te superi dacă nu mă pot scula înaintea ta; căci mi-a venit rânduiala femeilor.” A căutat peste tot, dar n-a găsit idolii.

36. Iacov s-a mâniat și a certat pe Laban. A luat din nou cuvântul și i-a zis: „Care este nelegiuirea mea și care este păcatul meu de mă urmărești cu atâta înverșunare?

37. Mi-ai scormonit toate lucrurile, și ce ai găsit din lucrurile din casa ta? Scoate-le aici înaintea fraților mei și fraților tăi, ca să judece ei între noi amândoi!

38. Iată, am stat la tine douăzeci de ani; oile și caprele nu ți s-au stârpit și n-am mâncat berbeci din turma ta.

39. Nu ți-am adus acasă vite sfâșiate de fiare: eu însumi te-am despăgubit pentru ele; îmi cereai înapoi ce mi se fura ziua sau ce mi se fura noaptea.

40. Ziua mă topeam de căldură, iar noaptea mă prăpădeam de frig și-mi fugea somnul de pe ochi.

41. Iată, douăzeci de ani am stat în casa ta, ți-am slujit paisprezece ani pentru cele două fete ale tale și șase ani pentru turma ta și de zece ori mi-ai schimbat simbria.

42. Dacă n-aș fi avut cu mine pe Dumnezeul tatălui meu, pe Dumnezeul lui Avraam, pe Acela de care se teme Isaac, mi-ai fi dat drumul acum cu mâinile goale. Dar Dumnezeu a văzut suferința mea și osteneala mâinilor mele și ieri noapte a rostit judecata.”

43. Drept răspuns, Laban a zis lui Iacov: „Fiicele acestea sunt fiicele mele, copiii aceștia sunt copiii mei, turma aceasta este turma mea și tot ce vezi este al meu. Și ce pot face eu azi pentru fiicele mele, sau pentru copiii lor, pe care i-au născut?

44. Vino să facem amândoi un legământ, și legământul acesta să slujească de mărturie între mine și tine!”

45. Iacov a luat o piatră și a pus-o ca stâlp de aducere aminte.

46. Iacov a zis fraților săi: „Strângeți pietre.” Ei au strâns pietre și au făcut o movilă; și au mâncat acolo pe movilă.

47. Laban a numit-o Iegar-Sahaduta și Iacov a numit-o Galed

Citiți capitolul complet Geneza 31