Vechiul Testament

Noul Testament

Geneza 31:24-32 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

24. Dar Dumnezeu S-a arătat noaptea în vis lui Laban, arameul, și i-a zis: „Ferește-te să spui o vorbă rea lui Iacov!”

25. Laban a ajuns, dar, pe Iacov. Iacov își întinsese cortul pe munte; Laban și-a întins și el cortul, cu frații lui, pe muntele Galaad.

26. Atunci Laban a zis lui Iacov: „Ce-ai făcut? Pentru ce m-ai înșelat și mi-ai luat fetele ca pe niște roabe luate cu sabia?

27. Pentru ce ai fugit pe ascuns, m-ai înșelat și nu mi-ai dat de știre? Te-aș fi lăsat să pleci în mijlocul veseliei și al cântecelor, în sunet de timpane și lăută.

28. Nu mi-ai îngăduit nici măcar să-mi sărut nepoții și fetele! Ca un nebun ai lucrat.

29. Mâna mea este destul de tare ca să vă fac rău; dar Dumnezeul tatălui vostru mi-a zis în noaptea trecută: „Ferește-te să spui o vorbă rea lui Iacov!”

30. Dar acum, odată ce ai plecat, pentru că te topești de dor după casa tatălui tău, de ce mi-ai furat dumnezeii mei?”

31. Drept răspuns, Iacov a zis lui Laban: „Am fugit fiindcă-mi era frică, gândindu-mă că poate îmi vei lua înapoi fetele tale.

32. Dar să piară acela la care îți vei găsi dumnezeii tăi! În fața fraților noștri, cercetează și vezi ce-i la mine din ale tale și ia-ți-l.” Iacov nu știa că Rahela îi furase.

Citiți capitolul complet Geneza 31