Vechiul Testament

Noul Testament

Geneza 31:13-21 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

13. Eu sunt Dumnezeul din Betel, unde ai uns un stâlp de aducere aminte, unde Mi-ai făcut o juruință. Acum, scoală-te, ieși din țara aceasta și întoarce-te în țara ta de naștere.”

14. Rahela și Lea au răspuns și i-au zis: „Mai avem noi oare parte și moștenire în casa tatălui nostru?

15. Nu suntem noi oare privite de el ca niște străine, fiindcă ne-a vândut și ne-a mâncat și banii?

16. Toată bogăția pe care a luat-o Dumnezeu de la tatăl nostru este a noastră și a copiilor noștri. Fă acum tot ce ți-a spus Dumnezeu.”

17. Iacov s-a sculat și a pus pe copiii și nevestele sale călare pe cămile.

18. Și-a luat toată turma și toate averile pe care le avea: turma pe care o agonisise în Padan-Aram; și a plecat la tatăl său, Isaac, în țara Canaan.

19. Pe când Laban se dusese să-și tundă oile, Rahela a furat idolii tatălui său;

20. și Iacov a înșelat pe Laban, arameul, căci nu l-a înștiințat de fuga sa.

21. A fugit astfel cu tot ce avea; s-a sculat, a trecut Râul și s-a îndreptat spre muntele Galaad.

Citiți capitolul complet Geneza 31