31. A făcut și el o mâncare gustoasă, pe care a adus-o tatălui său. Și a zis tatălui său: „Tată, scoală-te și mănâncă din vânatul fiului tău, pentru ca să mă binecuvânteze sufletul tău!”
32. Tatăl său, Isaac, i-a zis: „Cine ești tu?” Și el a răspuns: „Eu sunt fiul tău cel mai mare, Esau.”
33. Isaac s-a înspăimântat foarte tare și a zis: „Cine este atunci cel ce a prins vânat și mi l-a adus? Eu am mâncat din toate, înainte de a veni tu, și l-am binecuvântat. De aceea va rămâne binecuvântat.”
34. Când a auzit Esau cuvintele tatălui său, a scos mari țipete, pline de amărăciune, și a zis tatălui său: „Binecuvântă-mă și pe mine, tată!”
35. Isaac a zis: „Fratele tău a venit cu vicleșug și ți-a luat binecuvântarea.”
36. Esau a zis: „Da, nu degeaba i-au pus numele Iacov; căci m-a înșelat de două ori. Mi-a luat dreptul de întâi născut, și iată-l acum că a venit de mi-a luat și binecuvântarea!” Și a zis: „N-ai păstrat nicio binecuvântare pentru mine?”
37. Isaac a răspuns și a zis lui Esau: „Iată, l-am făcut stăpân peste tine și i-am dat ca slujitori pe toți frații lui, l-am înzestrat cu grâu și vin din belșug: ce mai pot face oare pentru tine, fiule?”
38. Esau a zis tatălui său: „N-ai decât această singură binecuvântare, tată? Binecuvântă-mă și pe mine, tată!” Și Esau a ridicat glasul și a plâns.
39. Tatăl său, Isaac, a răspuns și i-a zis: „Iată! Locuința ta va fi lipsită de grăsimea pământului și de roua cerului de sus.
40. Vei trăi din sabia ta și vei sluji fratelui tău; dar, când te vei răscula, vei scutura jugul lui de pe gâtul tău!”
41. Esau a prins ură pe Iacov, din pricina binecuvântării cu care-l binecuvântase tatăl său. Și Esau zicea în inima sa: „Zilele de bocet pentru tatăl meu sunt aproape, și apoi am să ucid pe fratele meu, Iacov.”