Vechiul Testament

Noul Testament

Geneza 25:21-28 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

21. Isaac s-a rugat Domnului pentru nevasta sa, căci era stearpă; și Domnul l-a ascultat: nevasta sa, Rebeca, a rămas însărcinată.

22. Copiii se băteau în pântecele ei; și ea a zis: „Dacă-i așa, pentru ce mai sunt însărcinată?” S-a dus să întrebe pe Domnul.

23. Și Domnul i-a zis: „Două neamuri sunt în pântecele tău, și două noroade se vor despărți la ieșirea din pântecele tău. Unul din noroadele acestea va fi mai tare decât celălalt. Și cel mai mare va sluji celui mai mic.”

24. S-au împlinit zilele când avea să nască; și iată că în pântecele ei erau doi gemeni.

25. Cel dintâi a ieșit roșu de tot, ca o manta de păr, și de aceea i-au pus numele Esau.

26. Apoi a ieșit fratele său, care ținea cu mâna de călcâi pe Esau; și de aceea i-au pus numele Iacov. Isaac era în vârstă de șaizeci de ani când s-au născut ei.

27. Băieții aceștia s-au făcut mari. Esau a ajuns un vânător îndemânatic, un om care își petrecea vremea mai mult pe câmp; dar Iacov era un om liniștit, care stătea acasă în corturi.

28. Isaac iubea pe Esau, pentru că mânca din vânatul lui; Rebeca însă iubea mai mult pe Iacov.

Citiți capitolul complet Geneza 25