Vechiul Testament

Noul Testament

Geneza 20:11-18 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

11. Avraam a răspuns: „Îmi ziceam că, fără îndoială, nu-i nicio frică de Dumnezeu în țara aceasta și că au să mă omoare din pricina nevestei mele.

12. De altfel, este adevărat că este sora mea, fiica tatălui meu; numai că nu-i fiica mamei mele; și a ajuns să-mi fie nevastă.

13. Când m-a scos Dumnezeu din casa tatălui meu, am zis Sarei: „Iată hatârul pe care ai să mi-l faci: în toate locurile unde vom merge, spune despre mine că sunt fratele tău.”

14. Abimelec a luat oi și boi, robi și roabe și le-a dat lui Avraam; și i-a dat înapoi și pe Sara, nevasta sa.

15. Abimelec a zis: „Iată, țara mea este înaintea ta; locuiește unde-ți va plăcea.”

16. Și Sarei i-a zis: „Iată, dau fratelui tău o mie de arginți; aceasta să-ți fie o dovadă de cinste față de toți cei ce sunt cu tine, așa că înaintea tuturor vei fi fără vină.”

17. Avraam s-a rugat lui Dumnezeu, și Dumnezeu a însănătoșit pe Abimelec, pe nevasta și roabele lui, așa că au putut să nască.

18. Fiindcă Domnul încuiase pântecele tuturor femeilor din casa lui Abimelec, din pricina Sarei, nevasta lui Avraam.

Citiți capitolul complet Geneza 20