Vechiul Testament

Noul Testament

Ezra 8:22-26 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

22. Îmi era rușine să cer împăratului o oaste de însoțire și călăreți, ca să ne ocrotească împotriva vrăjmașului pe drum, căci spusesem împăratului: „Mâna Dumnezeului nostru este, spre binele lor, peste toți cei ce-L caută, dar puterea și mânia Lui sunt peste toți cei ce-L părăsesc.”

23. Pentru aceasta am postit și am chemat pe Dumnezeul nostru. Și El ne-a ascultat.

24. Am ales douăsprezece căpetenii dintre preoți, pe Șerebia, Hașabia și zece din frații lor.

25. Am cântărit înaintea lor argintul, aurul și uneltele date în dar pentru Casa Dumnezeului nostru de împărat, sfetnicii și căpeteniile lui, și de toți cei din Israel care se aflau acolo.

26. Am dat în mâinile lor șase sute cincizeci de talanți de argint, unelte de argint de o sută de talanți, o sută de talanți de aur,

Citiți capitolul complet Ezra 8