Vechiul Testament

Noul Testament

Ezra 8:16-29 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

16. Atunci am trimis să cheme pe căpeteniile Eliezer, Ariel, Șemaia, Elnatan, Iarib, Elnatan, Natan, Zaharia și Meșulam, și pe învățătorii, Ioiarib și Elnatan.

17. I-am trimis la căpetenia Ido, care locuia la Casifia, și am pus în gura lor ce trebuiau să spună lui Ido și fraților săi slujitori ai Templului care erau la Casifia, ca să ne aducă slujitori pentru Casa Dumnezeului nostru.

18. Și, fiindcă mâna cea bună a Dumnezeului nostru era peste noi, ne-au adus pe Serebia, bărbat cu minte, dintre fiii lui Mahli, fiul lui Levi, fiul lui Israel, și cu el pe fiii și frații lui, în număr de optsprezece;

19. pe Hașabia, și cu el pe Isaia, dintre fiii lui Merari, frații săi și fiii lor, în număr de douăzeci;

20. și dintre slujitorii Templului, pe care David și căpeteniile îi puseseră în slujba leviților, două sute douăzeci de slujitori ai Templului, toți numiți pe nume.

21. Acolo, la râul Ahava, am vestit un post de smerire înaintea Dumnezeului nostru, ca să cerem de la El o călătorie fericită pentru noi, pentru copiii noștri și pentru tot ce era al nostru.

22. Îmi era rușine să cer împăratului o oaste de însoțire și călăreți, ca să ne ocrotească împotriva vrăjmașului pe drum, căci spusesem împăratului: „Mâna Dumnezeului nostru este, spre binele lor, peste toți cei ce-L caută, dar puterea și mânia Lui sunt peste toți cei ce-L părăsesc.”

23. Pentru aceasta am postit și am chemat pe Dumnezeul nostru. Și El ne-a ascultat.

24. Am ales douăsprezece căpetenii dintre preoți, pe Șerebia, Hașabia și zece din frații lor.

25. Am cântărit înaintea lor argintul, aurul și uneltele date în dar pentru Casa Dumnezeului nostru de împărat, sfetnicii și căpeteniile lui, și de toți cei din Israel care se aflau acolo.

26. Am dat în mâinile lor șase sute cincizeci de talanți de argint, unelte de argint de o sută de talanți, o sută de talanți de aur,

27. douăzeci de pahare de aur de o mie de darici și două vase de aramă frumos poleită, tot atât de scumpă ca aurul.

28. Apoi le-am zis: „Sunteți închinați Domnului. Vasele acestea sunt lucruri sfinte, și argintul și aurul acesta sunt un dar de bunăvoie făcut Domnului Dumnezeului părinților voștri.

29. Fiți cu ochii în patru și luați lucrurile acestea sub paza voastră, până le veți cântări înaintea căpeteniilor preoților și înaintea leviților, și înaintea capilor de familii ai lui Israel, la Ierusalim, în cămările Casei Domnului.”

Citiți capitolul complet Ezra 8