Vechiul Testament

Noul Testament

Ezra 4:1-15 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. Vrăjmașii lui Iuda și Beniamin au auzit că fiii robiei zidesc un Templu Domnului Dumnezeului lui Israel.

2. Au venit la Zorobabel și la capii de familii și le-au zis: „Să zidim și noi cu voi; căci și noi chemăm ca și voi pe Dumnezeul vostru și-I aducem jertfe din vremea lui Esar-Hadon, împăratul Asiriei, care ne-a adus aici.”

3. Dar Zorobabel, Iosua și ceilalți capi ai familiilor lui Israel le-au răspuns: „Nu se cuvine să zidiți împreună cu noi Casa Dumnezeului nostru; ci noi singuri o vom zidi Domnului Dumnezeului lui Israel, cum ne-a poruncit împăratul Cirus, împăratul perșilor.”

4. Atunci oamenii țării au înmuiat inima poporului lui Iuda; l-au înfricoșat ca să-l împiedice să zidească

5. și au mituit cu preț de argint pe sfetnici ca să-i zădărnicească lucrarea. Așa a fost tot timpul vieții lui Cirus, împăratul perșilor, până la domnia lui Darius, împăratul perșilor.

6. Sub domnia lui Asuerus, la începutul domniei lui, au scris o pâră împotriva locuitorilor din Iuda și din Ierusalim.

7. Și pe vremea lui Artaxerxe, Bișlam, Mitredat, Tabeel și ceilalți tovarăși de slujbă ai lor au scris lui Artaxerxe, împăratul perșilor. Scrisoarea a fost scrisă cu slove aramaice și tălmăcită în limba aramaică.

8. Dregătorul Rehum și logofătul Șimșai au scris împăratului Artaxerxe scrisoarea următoare la Ierusalim.

9. Dregătorul Rehum, logofătul Șimșai și ceilalți tovarăși de slujbă ai lor, cei din Din, din Arfarsatac, din Tarpel, din Afaras, din Erec, din Babilon, din Susa, din Deha, din Elam

10. și celelalte popoare pe care le-a mutat marele și vestitul Osnapar și le-a așezat în cetatea Samariei și în celelalte locuri de dincoace de Râu și așa mai departe.

11. Iată cuprinsul scrisorii pe care au trimis-o împăratului Artaxerxe: „Robii tăi, oamenii de dincoace de Râu, și așa mai departe…

12. Să știe împăratul că iudeii plecați de la tine și veniți printre noi la Ierusalim zidesc din nou cetatea aceea răzvrătită și rea, îi ridică zidurile și-i dreg temeliile.

13. Să știe, dar, împăratul că, dacă se va zidi cetatea aceasta și i se vor ridica zidurile, nu vor mai plăti nici bir, nici dare, nici drept de trecere, și vistieria împărătească va suferi din pricina aceasta.

14. Și, fiindcă noi mâncăm sarea curții domnești și nu ne șade bine să vedem pe împărat păgubit, trimitem împăratului aceste știri.

15. Să se facă cercetări în cartea cronicilor părinților tăi; și vei găsi și vei vedea în cartea cronicilor că cetatea aceasta este o cetate răzvrătită, vătămătoare împăraților și ținuturilor, și că s-au dedat la răscoală încă din vremuri străbune. De aceea a fost nimicită cetatea aceasta.

Citiți capitolul complet Ezra 4