Vechiul Testament

Noul Testament

Ezra 3:3-11 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

3. Au așezat din nou altarul pe temeliile lui, măcar că au avut să se teamă de popoarele țării, și au adus arderi de tot Domnului, arderile de tot de dimineață și de seară.

4. Au prăznuit sărbătoarea Corturilor, cum este scris, și au adus zi de zi arderi de tot, după numărul poruncit pentru fiecare zi.

5. După aceea au adus arderea de tot necurmată, arderile de tot pentru fiecare lună nouă și pentru toate sărbătorile închinate Domnului, afară de cele pe care le aducea fiecare ca daruri de bunăvoie Domnului.

6. Din cea dintâi zi a lunii a șaptea au început să aducă Domnului arderi de tot. Însă temeliile Templului Domnului nu erau încă puse.

7. Au dat argint cioplitorilor de piatră și tâmplarilor, și merinde, băuturi și untdelemn, sidonienilor și tirienilor, ca să aducă pe mare, până la Iafo, lemne de cedru din Liban, după învoirea dată de Cirus, împăratul perșilor.

8. În al doilea an de la venirea lor la Casa lui Dumnezeu la Ierusalim, în luna a doua, Zorobabel, fiul lui Șealtiel, Iosua, fiul lui Ioțadac, cu ceilalți frați ai lor, preoți și leviți, și toți cei ce se întorseseră din robie la Ierusalim s-au pus pe lucru și au însărcinat pe leviții de la douăzeci de ani în sus să vegheze asupra lucrărilor Casei Domnului.

9. Și Iosua cu fiii și frații săi, Cadmiel cu fiii săi, fiii lui Iuda, fiii lui Henadad cu fiii și frații lor, leviții, s-au pregătit toți, ca un om, să vegheze asupra celor ce lucrau la Casa lui Dumnezeu.

10. Când au pus lucrătorii temeliile Templului Domnului, au așezat pe preoți în veșminte, cu trâmbițe, și pe leviți, fiii lui Asaf, cu chimvale, ca să laude pe Domnul, după rânduiala lui David, împăratul lui Israel.

11. Cântau, mărind și lăudând pe Domnul prin aceste cuvinte: „Căci este bun, căci îndurarea Lui pentru Israel ține în veac!” Și tot poporul scotea mari strigăte de bucurie, lăudând pe Domnul, pentru că puneau temeliile Casei Domnului.

Citiți capitolul complet Ezra 3