Vechiul Testament

Noul Testament

Ezra 10:5-20 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

5. Ezra s-a sculat și a pus pe căpeteniile preoților, leviților și întregului Israel să jure că vor face ce se spusese. Și ei au jurat.

6. Apoi, Ezra a plecat dinaintea Casei lui Dumnezeu și s-a dus în odaia lui Iohanan, fiul lui Eliașib. Când a intrat, n-a mâncat pâine și n-a băut apă, pentru că era mâhnit din pricina păcatului fiilor robiei.

7. S-a dat de veste în Iuda și la Ierusalim că toți fiii robiei trebuie să se adune la Ierusalim

8. și că, după părerea căpeteniilor și bătrânilor, oricui nu va veni în trei zile, i se vor lua averile, și el însuși va fi izgonit din adunarea fiilor robiei.

9. Toți bărbații lui Iuda și Beniamin s-au strâns la Ierusalim în trei zile. Era a douăzecea zi a lunii a noua. Tot poporul stătea pe locul deschis dinaintea Casei lui Dumnezeu, tremurând din pricina împrejurării aceleia și de ploaie.

10. Preotul Ezra s-a sculat și le-a zis: „Ați păcătuit luând femei străine și ați făcut pe Israel și mai vinovat.

11. Mărturisiți-vă acum greșeala înaintea Domnului Dumnezeului părinților voștri și faceți voia Lui! Despărțiți-vă de popoarele țării și de femeile străine.”

12. Toată adunarea a răspuns cu glas tare: „Trebuie să facem cum ai zis!

13. Dar poporul este în mare număr, vremea este ploioasă, și nu poate să rămână afară. De altfel, aceasta nu este treabă de o zi sau două, căci sunt mulți printre noi care au păcătuit în privința aceasta.

14. Să rămână, dar, toate căpeteniile noastre în locul întregii adunări. Și toți cei din cetățile noastre care s-au însurat cu femei străine să vină la timpuri hotărâte, cu bătrânii și judecătorii din fiecare cetate, până se va abate de la noi mânia aprinsă a Dumnezeului nostru din pricina întâmplării acesteia.”

15. Ionatan, fiul lui Asael, și Iahzia, fiul lui Ticva, ajutați de Meșulam și de levitul Șabtai, au fost singurii împotriva acestei păreri

16. pe care au primit-o fiii robiei. Au ales pe preotul Ezra, și capi de familii după casele lor părintești, toți numiți pe nume, și au stat în ziua întâi a lunii a zecea să cerceteze lucrul acesta.

17. În ziua întâi a lunii întâi au isprăvit cu toți bărbații care se însuraseră cu femei străine.

18. Între fiii preoților s-au găsit unii care se însuraseră cu femei străine: dintre fiii lui Iosua, fiul lui Ioțadac, și dintre frații săi: Maaseia, Eliezer, Iarib și Ghedalia, care s-au îndatorat

19. dând mâna să-și izgonească nevestele și să aducă un berbec ca jertfă pentru vină;

20. din fiii lui Imer: Hanani și Zebadia;

Citiți capitolul complet Ezra 10