Vechiul Testament

Noul Testament

Ezechiel 32:12-27 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

12. Mulțimea ta o voi face să cadă lovită de sabia unor viteji, cei mai cumpliți dintre popoare. Ei vor nimici mândria Egiptului, și toată mulțimea lui va fi prăpădită.

13. Voi pierde și toate vitele lui de lângă apele cele mari; nici picior de om nu le va mai tulbura, nici copită de vite nu le va mai tulbura.

14. Atunci îi voi potoli apele și voi face să-i curgă râurile lin ca untdelemnul, zice Domnul Dumnezeu.

15. Când voi preface țara Egiptului într-o pustietate, și țara va fi jefuită de tot ce are, când voi lovi pe toți cei ce o locuiesc, vor ști că Eu sunt Domnul.

16. Acesta este cântecul de jale pe care îl vor cânta. Fiicele neamurilor îl vor cânta: da, asupra Egiptului și asupra întregii lui mulțimi îl vor cânta, zice Domnul Dumnezeu.”

17. În anul al doisprezecelea, în ziua a cincisprezecea a lunii, cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:

18. „Fiul omului, bocește-te pentru mulțimea Egiptului și arunc-o, pe ea și pe fiicele neamurilor puternice, în adâncimile pământului, la cei coborâți în groapă!

19. Pe cine întreci tu în frumusețe? Coboară-te și culcă-te lângă cei netăiați împrejur!

20. Vor cădea astfel în mijlocul celor uciși de sabie. Sabia vă este dată: doborâți în mormânt Egiptul și toată mulțimea lui!

21. Atunci vitejii cei puternici vor vorbi în Locuința morților despre el și cei ce-l sprijineau și vor zice: „S-au coborât, s-au culcat cei netăiați împrejur uciși de sabie!”

22. Acolo este asirianul cu toată mulțimea lui, și mormintele lor stau împrejurul lui – toți au murit și au căzut uciși de sabie.

23. Mormintele lor sunt în adâncimile gropii, și mulțimea lui este împrejurul mormântului lui; toți au murit și au căzut uciși de sabie, ei, care răspândeau groaza în țara celor vii.

24. Acolo este și Elamul cu toată mulțimea lui, împrejurul mormântului lui; toți au murit și au căzut uciși de sabie, s-au coborât netăiați împrejur în adâncimile pământului, ei, care răspândeau groaza în țara celor vii, și își poartă acum ocara cu cei ce se coboară în groapă.

25. L-au culcat la un loc cu morții, împreună cu toată mulțimea lui, și mormintele lor sunt împrejurul lui; toți acești netăiați împrejur au murit uciși de sabie, căci răspândeau groaza în țara celor vii, și își poartă acum ocara cu cei ce se coboară în groapă; i-au culcat acum la un loc cu cei morți.

26. Acolo sunt și Meșec, Tubal și toată mulțimea lor, și mormintele lor sunt împrejurul lor; toți acești netăiați împrejur au murit uciși de sabie, căci răspândeau groaza în țara celor vii.

27. Ei sunt culcați împreună cu vitejii căzuți din vechime dintre cei netăiați împrejur; sunt coborâți în Locuința morților împreună cu armele lor de război, cu săbiile puse sub capetele lor și nelegiuirile lor lipite pe osemintele lor, căci vitejia lor era o groază în țara celor vii.

Citiți capitolul complet Ezechiel 32