Vechiul Testament

Noul Testament

Ezechiel 32:1-9 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. În anul al doisprezecelea, în ziua întâi a lunii a douăsprezecea, cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:

2. „Fiul omului, fă un cântec de jale asupra lui faraon, împăratul Egiptului, și spune-i: „Semănai cu un pui de leu între neamuri, erai ca un crocodil în mări, te aruncai în râurile tale, tulburai apele cu picioarele tale și le întărâtai valurile.

3. Așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Îmi voi întinde mreaja peste tine, în mijlocul unei mari mulțimi de popoare, și te vor trage în lațul Meu.

4. Te voi arunca pe uscat și te voi întinde pe câmpie, ca toate păsările cerului să șadă pe tine; și voi sătura fiarele întregului pământ cu tine.

5. Îți voi azvârli carnea pe munți și voi umple văile cu sfărâmăturile tale.

6. Țara în care înoți o voi uda cu sângele tău până la munți, și se vor umple puhoaiele de tine.

7. Când te voi stinge, voi acoperi cerurile și le voi întuneca stelele; voi acoperi soarele cu nori, și luna nu-și va mai da lumina ei.

8. Din pricina ta, voi întuneca pe toți luminătorii cerurilor și voi răspândi întunericul peste țara ta, zice Domnul Dumnezeu.

9. Voi mâhni și inima multor popoare, când voi vesti pieirea ta printre neamuri, în țările pe care nu le cunoșteai.

Citiți capitolul complet Ezechiel 32