Vechiul Testament

Noul Testament

Ezechiel 31:10-14 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

10. De aceea, așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Pentru că avea o tulpină așa de înaltă, pentru că își înălța vârful până la nori și inima i se mândrea cu înălțimea lui,

11. l-am dat în mâinile viteazului neamurilor, care-i va face după răutatea lui; căci l-am izgonit.

12. Străinii, cele mai grozave popoare, l-au tăiat și l-au lepădat. Crengile i-au căzut în munți și în toate văile. Ramurile i s-au sfărâmat în toate puhoaiele țării; și toate popoarele pământului au plecat de la umbra lui și l-au părăsit.

13. Pe sfărâmăturile lui au venit și s-au așezat toate păsările cerului, și toate fiarele câmpului și-au făcut culcușul între ramurile lui,

14. ca să nu se mai îngâmfe niciunul din copacii de lângă ape cu înălțimea lor și să nu-și mai ridice vârful până în nori, ca să nu se mai fălească stejarii udați de apă cu înălțimea lor; căci toți sunt dați pradă morții, în adâncimile pământului, printre copiii oamenilor, împreună cu cei ce se coboară în groapă.”

Citiți capitolul complet Ezechiel 31