Vechiul Testament

Noul Testament

Ezechiel 25:5-16 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

5. Voi face din Raba un ocol de cămile, și din țara copiilor lui Amon, o stână de oi, ca să știți că Eu sunt Domnul!”

6. Căci așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Pentru că ai bătut din mâini și ai dat din picior, pentru că te-ai bucurat în chip batjocoritor și din adâncul sufletului de țara lui Israel,

7. de aceea, iată că Îmi întind mâna peste tine și te dau pradă neamurilor; te șterg din mijlocul popoarelor, te scot din numărul țărilor și te nimicesc. Și vei ști că Eu sunt Domnul!”

8. Așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Pentru că Moabul și Seirul au zis: „Iată, casa lui Iuda a ajuns ca toate neamurile!”,

9. de aceea, deschid ținutul Moabului dinspre cetăți, dinspre cetățile lui de la hotare, care sunt podoaba țării, și anume: Bet-Ieșimotul, Baal-Meonul și Chiriataim,

10. îl deschid și-l dau în stăpânire fiilor răsăritului împreună cu țara amoniților, ca să nu mai fie pomeniți printre neamuri copiii lui Amon.

11. Îmi voi împlini judecățile împotriva Moabului! Și vor ști că Eu sunt Domnul.”

12. Așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Pentru că Edomul s-a dedat la răzbunare față de casa lui Iuda, pentru că s-a făcut vinovat și s-a răzbunat pe ea,

13. de aceea, așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Îmi întind mâna împotriva Edomului, îi voi nimici cu desăvârșire oamenii și vitele, îl voi preface într-un pustiu, de la Teman până la Dedan; vor cădea loviți de sabie.

14. Mă voi răzbuna pe Edom prin poporul Meu, Israel. El va face Edomului după mânia și urgia Mea; ca să vadă răzbunarea Mea, zice Domnul Dumnezeu.”

15. Așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Pentru că filistenii s-au dedat la răzbunare, pentru că s-au răzbunat în chip batjocoritor și din adâncul sufletului, voind să nimicească totul în ura lor străveche,

16. așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Iată că Îmi întind mâna împotriva filistenilor, nimicesc cu desăvârșire pe cheretiți și prăpădesc tot ce a mai rămas pe coasta mării,

Citiți capitolul complet Ezechiel 25