Vechiul Testament

Noul Testament

Ezechiel 23:42-49 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

42. S-au auzit strigătele unei mulțimi vesele; și cu mulțimea aceasta de oameni de rând au adus niște bețivi din pustiu, care au pus brățări în mâinile celor două surori și mândre cununi pe capetele lor.

43. Am zis atunci cu privire la curva cea bătrână: „Și acum își va urma ea oare curviile, și tot vor mai veni la ea?”

44. Și au venit la ea cum vin la o curvă; așa s-au dus la Ohola și Oholiba, la aceste femei nelegiuite.

45. De aceea, oamenii fără prihană le vor osândi, cum se osândesc femeile preacurve, cum se osândesc cele ce varsă sânge; căci sunt preacurve și au sânge pe mâini.”

46. Căci așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Voi aduce împotriva lor o mulțime de gloată mare și le voi da pradă chinului și jafului.

47. Adunarea le va ucide cu pietre și le va doborî cu lovituri de sabie; le vor ucide fiii și fiicele lor și le vor arde casele cu foc.

48. Voi face astfel să înceteze nelegiuirea în țară; ca toate femeile să ia învățătură și să nu mai facă o nelegiuire ca a voastră!

49. Vi se va răsplăti astfel nelegiuirea și veți purta păcatele săvârșite cu idolii voștri, și veți ști că Eu sunt Domnul Dumnezeu!”

Citiți capitolul complet Ezechiel 23