Vechiul Testament

Noul Testament

Ezechiel 22:12-23 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

12. În tine se iau daruri pentru vărsare de sânge. Tu iei dobândă și camătă, jefuiești cu sila pe aproapele tău, și pe Mine Mă uiți, zice Domnul Dumnezeu.

13. De aceea, iată că bat din mâini din pricina lăcomiei pe care ai avut-o și din pricina sângelui vărsat în mijlocul tău.

14. Îți va suferi inima și îți vor fi mâinile destul de tari în zilele când voi lucra împotriva ta? Eu, Domnul, am vorbit și voi și lucra.

15. Te voi risipi printre neamuri, te voi răspândi în felurite țări și îți voi nimici cu desăvârșire necurăția din mijlocul tău.

16. Vei fi spurcată astfel de tine însăți înaintea neamurilor și vei ști că Eu sunt Domnul.”

17. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:

18. „Fiul omului, casa lui Israel a ajuns pentru Mine ca niște zgură; toți sunt aramă, cositor, fier, plumb în cuptorul de topit; au ajuns niște zgură de argint.”

19. De aceea, așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Pentru că toți ați ajuns niște zgură, iată că vă voi strânge în mijlocul Ierusalimului.

20. Cum se strânge argintul, arama, fierul, plumbul și cositorul în cuptorul de topit și se suflă în foc ca să se topească, așa vă voi strânge și Eu în mânia și urgia Mea, vă voi pune acolo și vă voi topi.

21. Da, vă voi strânge și voi sufla peste voi cu focul mâniei Mele, și vă veți topi în el.

22. Cum se topește argintul în topitoare, așa veți fi topiți voi în mijlocul lui. Și veți ști că Eu, Domnul, Mi-am vărsat mânia peste voi.”

23. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:

Citiți capitolul complet Ezechiel 22