Vechiul Testament

Noul Testament

Ezechiel 20:6-24 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

6. În ziua aceea, Mi-am ridicat mâna spre ei ca să-i duc din țara Egiptului într-o țară pe care o căutasem pentru ei, țară în care curge lapte și miere, cea mai frumoasă dintre toate țările.

7. Atunci le-am zis: „Lepădați fiecare urâciunile care vă atrag privirile și nu vă spurcați cu idolii Egiptului! Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru!”

8. Dar ei s-au răzvrătit împotriva Mea și n-au vrut să Mă asculte. Niciunul n-a lepădat urâciunile care îi atrăgeau privirile și n-au părăsit idolii Egiptului. Atunci am pus de gând să-Mi vărs mânia peste ei, să-Mi sleiesc mânia împotriva lor, în mijlocul țării Egiptului.

9. Dar am avut în vedere Numele Meu, ca să nu fie pângărit în ochii neamurilor printre care se aflau și în fața cărora Mă arătasem lor ca să-i scot din țara Egiptului.

10. Și i-am scos astfel din țara Egiptului, și i-am dus în pustiu.

11. Le-am dat legile Mele și le-am făcut cunoscut poruncile Mele, pe care trebuie să le împlinească omul ca să trăiască prin ele.

12. Le-am dat și Sabatele Mele, să fie ca un semn între Mine și ei, pentru ca să știe că Eu sunt Domnul care-i sfințesc.

13. Dar casa lui Israel s-a răzvrătit împotriva Mea în pustiu. N-au urmat legile Mele, ci au lepădat poruncile Mele, pe care trebuie să le împlinească omul ca să trăiască prin ele, și Mi-au pângărit peste măsură de mult Sabatele Mele. Atunci am avut de gând să-Mi vărs mânia peste ei în pustiu, ca să-i nimicesc.

14. Dar am avut în vedere Numele Meu, ca să nu fie pângărit în ochii neamurilor în fața cărora îi scosesem din Egipt.

15. Chiar și în pustiu Mi-am ridicat mâna spre ei și le-am jurat că nu-i voi duce în țara pe care le-o hotărâsem, țară în care curge lapte și miere, cea mai frumoasă din toate țările;

16. și aceasta pentru că au lepădat poruncile Mele și n-au urmat legile Mele și pentru că au pângărit Sabatele Mele, căci inima nu li s-a depărtat de la idolii lor.

17. Dar M-am uitat cu milă la ei, nu i-am nimicit și nu i-am stârpit în pustiu.

18. Atunci am zis fiilor lor în pustiu: „Nu vă luați după rânduielile părinților voștri, nu țineți obiceiurile lor și nu vă spurcați cu idolii lor!

19. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru; umblați întocmai după rânduielile Mele, păziți poruncile Mele și împliniți-le.

20. Sfințiți Sabatele Mele, căci ele sunt un semn între Mine și voi, ca să știți că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru!”

21. Dar fiii s-au răzvrătit și ei împotriva Mea. N-au umblat după rânduielile Mele, n-au păzit și n-au împlinit poruncile Mele, pe care trebuie să le împlinească omul ca să trăiască prin ele, și au pângărit Sabatele Mele. Atunci am avut de gând să-Mi vărs urgia peste ei, să-Mi sting mânia împotriva lor în pustiu.

22. Dar Mi-am tras mâna înapoi și am avut în vedere Numele Meu, ca să nu fie pângărit înaintea neamurilor în fața cărora îi scosesem din Egipt.

23. În pustiu, Mi-am ridicat iarăși mâna spre ei și le-am jurat că am să-i împrăștii printre neamuri și să-i risipesc în felurite țări,

24. pentru că n-au împlinit poruncile Mele și au lepădat învățăturile Mele, au pângărit Sabatele Mele și și-au întors ochii spre idolii părinților lor.

Citiți capitolul complet Ezechiel 20