Vechiul Testament

Noul Testament

Ezechiel 18:3-9 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

3. Pe viața Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu veți mai avea prilej să spuneți zicătoarea aceasta în Israel.

4. Iată că toate sufletele sunt ale Mele. După cum sufletul fiului este al Meu, tot așa și sufletul tatălui este al Meu. Sufletul care păcătuiește, acela va muri.

5. Omul care este drept, care face judecată și dreptate,

6. care nu mănâncă pe munți carne jertfită idolilor și nu ridică ochii spre idolii casei lui Israel, care nu necinstește nevasta aproapelui său și nu se apropie de nevasta sa în timpul necurăției ei,

7. care n-asuprește pe nimeni, care dă înapoi datornicului zălogul, care nu răpește nimic, care dă din pâinea lui celui flămând și învelește cu o haină pe cel gol,

8. care nu împrumută cu dobândă și nu ia camătă, care își abate mâna de la nelegiuire și judecă după adevăr între un om și altul,

9. care urmează legile Mele și păzește poruncile Mele, lucrând cu credincioșie – omul acela este drept și va trăi negreșit, zice Domnul Dumnezeu.

Citiți capitolul complet Ezechiel 18