Vechiul Testament

Noul Testament

Ezechiel 12:6-14 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

6. Să le pui pe umăr sub ochii lor, să le scoți afară pe negură, să-ți acoperi fața și să nu te uiți la pământ; căci vreau să fii un semn pentru casa lui Israel.”

7. Am făcut cum mi se poruncise: mi-am scos lucrurile ziua ca pentru călătorie, seara am spart zidul cu mâna și le-am scos pe negură, și le-am pus pe umăr în fața lor.

8. Dimineața însă cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:

9. „Fiul omului, nu ți-a zis casa lui Israel, această casă de îndărătnici: „Ce faci?”?

10. Spune-le: „Așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Prorocia aceasta privește pe domnul care este la Ierusalim și pe toată casa lui Israel care se află acolo.”

11. Spune: „Eu sunt un semn pentru voi! Cum am făcut eu, așa li se va face și lor: se vor duce într-o țară străină în robie.

12. Domnitorul care este în mijlocul lor își va pune lucrurile pe umăr și va pleca pe negură; vor sparge zidul ca să-l scoată afară; își va acoperi fața, ca să nu vadă pământul cu ochii.

13. Îmi voi întinde mreaja peste el și va fi prins în lațul Meu; îl voi duce la Babilon, în țara haldeilor; dar nu-i va vedea și va muri acolo.

14. Pe toți cei ce stau în jurul lui și îi sunt de ajutor și pe toate oștile lui, îi voi risipi în toate vânturile și voi scoate sabia după ei.

Citiți capitolul complet Ezechiel 12