Vechiul Testament

Noul Testament

Ezechiel 12:18-27 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

18. „Fiul omului, îți vei mânca pâinea tremurând și îți vei bea apa cu neliniște și groază.

19. Spune poporului din țară: „Așa vorbește Domnul Dumnezeu despre locuitorii Ierusalimului din țara lui Israel: „Ei își vor mânca pâinea cu neliniște și își vor bea apa cu groază; căci țara le va fi jefuită de tot ce are, din pricina silniciei tuturor celor ce o locuiesc.

20. Cetățile pline cu popor vor fi nimicite, și țara va fi pustiită, ca să știți că Eu sunt Domnul.”

21. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:

22. „Fiul omului, ce înseamnă acest cuvânt de batjocură pe care-l întrebuințați în țara lui Israel: „Zilele se lungesc, și toate vedeniile rămân neîmplinite”?

23. De aceea spune-le: „Așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Voi face să înceteze acest cuvânt de batjocură și nu se va mai întrebuința în Israel.” De aceea spune-le: „Se apropie zilele și toate vedeniile se vor împlini!”

24. Căci nu vor mai fi vedenii mincinoase, nici prorocii înșelătoare în mijlocul casei lui Israel!

25. Căci Eu, Domnul, voi vorbi; ce voi spune se va împlini și nu va mai fi amânat; da, în zilele voastre, casă de îndărătnici, voi rosti un cuvânt și-l voi împlini, zice Domnul Dumnezeu.”

26. Cuvântul Domnului mi-a vorbit apoi astfel:

27. „Fiul omului, iată, casa lui Israel zice: „Vedeniile pe care le are el nu sunt aproape să se împlinească și prorocește pentru vremuri depărtate!”

Citiți capitolul complet Ezechiel 12