Vechiul Testament

Noul Testament

Ezechiel 10:8-22 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

8. La heruvimi se vedea ceva ca o mână de om sub aripile lor.

9. M-am uitat, și iată că lângă heruvimi erau patru roți; o roată lângă un heruvim, și o roată lângă celălalt heruvim; dar roțile acestea străluceau ca o piatră de crisolit.

10. După înfățișare, toate cele patru roți aveau același chip; fiecare roată părea că este în mijlocul altei roți.

11. Când mergeau, mergeau de cele patru laturi ale lor și nu se învârteau în mers, ci mergeau încotro mergea capul, fără să se învârtească în mersul lor.

12. Tot trupul heruvimilor, spatele lor, mâinile lor și aripile lor erau pline de ochi ca și cele patru roți dimprejur.

13. Am auzit cu urechile mele că roțile erau chemate: „roți învârtitoare”.

14. Fiecare avea patru fețe; fața celui dintâi era o față de heruvim; fața celui de-al doilea, o față de om; a celui de-al treilea, o față de leu; și a celui de-al patrulea, o față de vultur.

15. Și heruvimii s-au ridicat. Erau făpturile vii pe care le văzusem lângă râul Chebar.

16. Când mergeau heruvimii, mergeau și roțile cu ei, și când își întindeau heruvimii aripile ca să se înalțe de la pământ, nici roțile nu se depărtau de ei.

17. Când se opreau ei, se opreau și ele, și când se înălțau ei, se înălțau și ele cu ei, căci duhul făpturilor vii era în ele.

18. Slava Domnului a plecat din pragul Templului și s-a așezat pe heruvimi.

19. Heruvimii și-au întins aripile și s-au înălțat de pe pământ sub ochii mei; când au plecat ei, au plecat și roțile cu ei. S-au oprit la intrarea porții Casei Domnului spre răsărit; și slava Dumnezeului lui Israel era sus deasupra lor.

20. Erau făpturile vii pe care le văzusem sub Dumnezeul lui Israel, lângă râul Chebar, și am băgat de seamă că erau heruvimi.

21. Fiecare avea patru fețe, fiecare avea patru aripi, și sub aripile lor era ceva ca o mână de om.

22. Dar fețele lor erau ca cele pe care le văzusem la râul Chebar, cu aceeași înfățișare: erau tot ei. Fiecare mergea drept înainte.

Citiți capitolul complet Ezechiel 10