Vechiul Testament

Noul Testament

Ezechiel 1:4-16 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

4. M-am uitat și iată că a venit de la miazănoapte un vânt năprasnic, un nor gros și un snop de foc care răspândea de jur împrejur o lumină strălucitoare, în mijlocul căreia lucea ca o aramă lustruită, care ieșea din mijlocul focului.

5. Tot în mijloc se mai vedeau patru făpturi vii a căror înfățișare avea o asemănare omenească.

6. Fiecare din ele avea patru fețe și fiecare avea patru aripi.

7. Picioarele lor erau drepte, și talpa picioarelor lor era ca a piciorului unui vițel și scânteiau ca niște aramă lustruită.

8. Sub aripi, de cele patru părți ale lor, aveau niște mâini de om; și toate patru aveau fețe și aripi.

9. Aripile lor erau prinse una de alta. Și când mergeau, nu se întorceau în nicio parte, ci fiecare mergea drept înainte.

10. Cât despre chipul fețelor lor era așa: înainte, toate aveau o față de om; la dreapta lor, toate patru aveau câte o față de leu; la stânga lor, toate patru aveau câte o față de bou; iar înapoi, toate patru aveau câte o față de vultur.

11. Aripile fiecăreia erau întinse în sus, așa că două din aripile lor ajungeau până la cele învecinate, iar două le acopereau trupurile.

12. Fiecare mergea drept înainte, și anume încotro le mâna duhul să meargă, într-acolo mergeau; iar în mersul lor nu se întorceau în nicio parte.

13. În mijlocul acestor făpturi vii era ceva ca niște cărbuni de foc aprinși care ardeau; și ceva ca niște făclii umbla încoace și încolo printre aceste făpturi vii; focul acesta arunca o lumină strălucitoare, și din el ieșeau fulgere.

14. Făpturile vii însă, când alergau și se întorceau, erau ca fulgerul.

15. Mă uitam la aceste făpturi vii și iată că pe pământ, afară de făpturile vii, era o roată la fiecare din cele patru fețe ale lor.

16. Înfățișarea acestor roți și materialul din care erau făcute păreau de crisolit, și toate patru aveau aceeași întocmire. Înfățișarea și alcătuirea lor erau de așa fel încât fiecare roată părea că este în mijlocul unei alte roți.

Citiți capitolul complet Ezechiel 1