26. Numai în ținutul Gosen, unde erau copiii lui Israel, n-a bătut piatra.
27. Faraon a trimis să cheme pe Moise și pe Aaron și le-a zis: „De data aceasta, am păcătuit; Domnul are dreptate, iar eu și poporul meu suntem vinovați.
28. Rugați-vă Domnului ca să nu mai fie tunete și piatră; și vă voi lăsa să plecați și nu veți mai fi opriți.”
29. Moise i-a zis: „Când voi ieși din cetate, voi ridica mâinile spre Domnul, tunetele vor înceta și nu va mai bate piatra, ca să știi că al Domnului este pământul!
30. Dar știu că tu și slujitorii tăi tot nu vă veți teme de Domnul Dumnezeu.”
31. Inul și orzul se prăpădiseră, pentru că orzul tocmai dăduse în spic, iar inul era în floare;
32. grâul și ovăzul nu se stricaseră, pentru că erau târzii.
33. Moise a plecat de la faraon și a ieșit afară din cetate; și-a ridicat mâinile spre Domnul, tunetele și piatra au încetat și n-a mai căzut ploaia pe pământ.
34. Faraon, văzând că ploaia, piatra și tunetele încetaseră, n-a contenit să păcătuiască și și-a împietrit inima, el și slujitorii lui.
35. Lui faraon i s-a împietrit inima și n-a lăsat pe copiii lui Israel să plece, după cum spusese Domnul prin Moise.