Vechiul Testament

Noul Testament

Exodul 40:1-9 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. Domnul a vorbit lui Moise și a zis:

2. „În ziua întâi a lunii întâi, să întinzi locașul Cortului întâlnirii.

3. Să pui în el chivotul mărturiei, și înaintea chivotului să atârni perdeaua dinăuntru.

4. Apoi să aduci masa și să pui pe ea cele rânduite. După aceea, să aduci sfeșnicul și să-i așezi candelele.

5. Altarul de aur pentru tămâie să-l așezi înaintea chivotului mărturiei și să atârni perdeaua la ușa Cortului.

6. Să așezi altarul pentru arderile de tot înaintea ușii locașului Cortului întâlnirii.

7. Ligheanul să-l așezi între Cortul întâlnirii și altar și să pui apă în el.

8. Să așezi curtea de jur împrejur și să pui perdeaua la poarta curții.

9. Să iei untdelemnul pentru ungere, să ungi cu el Cortul și tot ce cuprinde el și să-l sfințești, cu toate uneltele lui; și va fi sfânt.

Citiți capitolul complet Exodul 40