Vechiul Testament

Noul Testament

Exodul 36:20-33 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

20. Scândurile pentru Cort le-au făcut din lemn de salcâm, așezate în picioare.

21. Lungimea unei scânduri era de zece coți, și lățimea unei scânduri era de un cot și jumătate.

22. Fiecare scândură avea două urechi, unite una cu alta; tot așa au făcut la toate scândurile Cortului.

23. Au făcut douăzeci de scânduri pentru Cort, înspre partea de miazăzi.

24. Au pus patruzeci de picioare de argint sub cele douăzeci de scânduri, câte două picioare sub fiecare scândură, pentru cele două urechi ale ei.

25. Au făcut apoi douăzeci de scânduri pentru a doua latură a Cortului, latura dinspre miazănoapte,

26. cu cele patruzeci de picioare de argint ale lor, câte două picioare sub fiecare scândură.

27. Au făcut apoi șase scânduri pentru fundul Cortului, înspre apus.

28. Au făcut două scânduri pentru cele două unghiuri ale Cortului în partea din fund;

29. acestea erau făcute din două bucăți, începând de la partea de jos, și bine legate la vârf printr-un cerc; la fel au făcut pentru amândouă scândurile din cele două unghiuri.

30. Erau astfel opt scânduri, cu picioarele lor de argint, adică șaisprezece picioare, câte două picioare sub fiecare scândură.

31. Au făcut cinci drugi din lemn de salcâm pentru scândurile uneia din laturile Cortului,

32. cinci drugi pentru scândurile celei de a doua laturi a Cortului și cinci drugi pentru scândurile laturii Cortului din fundul dinspre apus;

33. drugul de la mijloc l-au făcut așa ca să treacă prin mijlocul scândurilor, de la un capăt la celălalt.

Citiți capitolul complet Exodul 36