Vechiul Testament

Noul Testament

Exodul 34:29-35 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

29. Moise s-a coborât de pe muntele Sinai, cu cele două table ale mărturiei în mână. Când se cobora de pe munte, nu știa că pielea feței lui strălucea, pentru că vorbise cu Domnul.

30. Aaron și toți copiii lui Israel s-au uitat la Moise, și iată că pielea feței lui strălucea; și se temeau să se apropie de el.

31. Moise i-a chemat; Aaron și toți fruntașii adunării s-au întors la el, și el le-a vorbit.

32. După aceea, toți copiii lui Israel s-au apropiat, și el le-a dat toate poruncile pe care le primise de la Domnul pe muntele Sinai.

33. Când a încetat să le vorbească, și-a pus o maramă pe față.

34. Când intra Moise înaintea Domnului, ca să-I vorbească, își scotea marama până ce ieșea; iar când ieșea, spunea copiilor lui Israel ce i se poruncise.

35. Copiii lui Israel se uitau la fața lui Moise și vedeau că pielea feței lui strălucea; și Moise își punea iarăși marama pe față până ce intra ca să vorbească cu Domnul.

Citiți capitolul complet Exodul 34