Vechiul Testament

Noul Testament

Exodul 30:14-20 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

14. Orice om cuprins în numărătoare, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, va plăti darul ridicat pentru Domnul.

15. Bogatul să nu plătească mai mult, și săracul să nu plătească mai puțin de o jumătate de siclu, ca dar ridicat pentru Domnul, pentru răscumpărarea sufletelor.

16. Să ridici de la copiii lui Israel argintul pentru răscumpărare și să-l întrebuințezi pentru slujba Cortului întâlnirii; aceasta va fi pentru copiii lui Israel o aducere aminte înaintea Domnului pentru răscumpărarea sufletelor lor.”

17. Domnul a vorbit lui Moise și a zis:

18. „Să faci un lighean de aramă, cu piciorul lui de aramă, pentru spălat; să-l așezi între Cortul întâlnirii și altar și să torni apă în el,

19. ca să-și spele în el Aaron și fiii lui mâinile și picioarele.

20. Când vor intra în Cortul întâlnirii, se vor spăla cu apa aceasta ca să nu moară; și se vor spăla și când se vor apropia de altar ca să facă slujba și ca să aducă Domnului jertfe arse de foc.

Citiți capitolul complet Exodul 30