Vechiul Testament

Noul Testament

Exodul 21:7-18 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

7. Dacă un om își va vinde fata ca roabă, ea să nu iasă cum ies robii.

8. Dacă nu va plăcea stăpânului ei, care o luase de nevastă, el să-i înlesnească răscumpărarea; dar nu va avea dreptul s-o vândă unor străini, dacă nu-și va ține cuvântul.

9. Dacă o dă de nevastă fiului său, să se poarte cu ea după dreptul fiicelor.

10. Dacă-i va lua o altă nevastă, nu va scădea nimic pentru cea dintâi din hrană, din îmbrăcăminte și din dreptul ei de soție.

11. Dacă nu-i face aceste trei lucruri, ea va putea ieși, fără nicio despăgubire, fără să dea bani.

12. Cine va lovi pe altul cu o lovitură de moarte să fie pedepsit cu moartea.

13. Dacă nu i-a întins lațuri și dacă Dumnezeu l-a făcut să-i cadă în mână, îți voi hotărî un loc unde va putea să fugă.

14. Dar dacă lucrează cineva cu răutate împotriva aproapelui său, folosindu-se de viclenie ca să-l omoare, chiar și de la altarul Meu să-l smulgi, ca să fie omorât.

15. Cine va lovi pe tatăl său sau pe mama sa să fie pedepsit cu moartea.

16. Cine va fura un om și-l va vinde sau îl va ține în mâinile lui să fie pedepsit cu moartea.

17. Cine va blestema pe tatăl său sau pe mama sa, să fie pedepsit cu moartea.

18. Dacă se vor certa doi oameni, și unul din ei va lovi pe celălalt cu o piatră sau cu pumnul, fără să-i pricinuiască moartea, dar silindu-l să stea în pat,

Citiți capitolul complet Exodul 21