Vechiul Testament

Noul Testament

Exodul 19:14-20 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

14. Moise s-a coborât de pe munte la popor: a sfințit poporul, și ei și-au spălat hainele.

15. Și a zis poporului: „Fiți gata în trei zile; să nu vă apropiați de vreo femeie.”

16. A treia zi dimineața, au fost tunete, fulgere și un nor gros pe munte; trâmbița răsuna cu putere, și tot poporul din tabără a fost apucat de spaimă.

17. Moise a scos poporul din tabără, spre întâmpinarea lui Dumnezeu, și s-au așezat la poalele muntelui.

18. Muntele Sinai era tot numai fum, pentru că Domnul Se coborâse pe el în mijlocul focului. Fumul acesta se înălța ca fumul unui cuptor, și tot muntele se cutremura cu putere.

19. Trâmbița răsuna tot mai puternic. Moise vorbea, și Dumnezeu îi răspundea cu glas tare.

20. Domnul S-a coborât pe muntele Sinai, și anume pe vârful muntelui. Domnul a chemat pe Moise pe vârful muntelui. Și Moise s-a suit sus.

Citiți capitolul complet Exodul 19