Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16
  17. 17
  18. 18
  19. 19
  20. 20
  21. 21
  22. 22
  23. 23
  24. 24
  25. 25
  26. 26
  27. 27
  28. 28
  29. 29
  30. 30
  31. 31
  32. 32
  33. 33
  34. 34
  35. 35
  36. 36
  37. 37
  38. 38
  39. 39
  40. 40

Vechiul Testament

Noul Testament

Exodul 16 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. Toată adunarea copiilor lui Israel a plecat din Elim; și au ajuns în pustiul Sin, care este între Elim și Sinai, în a cincisprezecea zi a lunii a doua după ieșirea lor din țara Egiptului.

2. Și toată adunarea copiilor lui Israel a cârtit în pustiul acela împotriva lui Moise și Aaron.

3. Copiii lui Israel le-au zis: „Cum de n-am murit loviți de mâna Domnului în țara Egiptului, când ședeam lângă oalele noastre cu carne, când mâncam pâine de ne săturam? Căci ne-ați adus în pustiul acesta ca să faceți să moară de foame toată mulțimea aceasta.”

4. Domnul a zis lui Moise: „Iată că voi face să vă plouă pâine din ceruri. Poporul va ieși afară și va strânge, cât îi trebuie pentru fiecare zi, ca să-l pun la încercare și să văd dacă va umbla sau nu după legea Mea.

5. În ziua a șasea, când vor pregăti ce au adus acasă, vor avea de două ori mai mult decât vor strânge în fiecare zi.”

6. Moise și Aaron au zis tuturor copiilor lui Israel: „Astă-seară, veți înțelege că Domnul este Acela care v-a scos din țara Egiptului.

7. Și mâine dimineață, veți vedea slava Domnului; pentru că v-a auzit cârtirile împotriva Domnului; căci ce suntem noi, ca să cârtiți împotriva noastră?”

8. Moise a zis: „Domnul vă va da astă-seară carne de mâncat, și mâine dimineață vă va da pâine să vă săturați, pentru că a auzit Domnul cârtirile pe care le-ați rostit împotriva Lui; căci ce suntem noi? Cârtirile voastre nu se îndreaptă împotriva noastră, ci împotriva Domnului.”

9. Moise a zis lui Aaron: „Spune întregii adunări a copiilor lui Israel: „Apropiați-vă înaintea Domnului; căci v-a auzit cârtirile.”

10. Și, pe când vorbea Aaron întregii adunări a lui Israel, s-au uitat înspre pustiu, și iată că slava Domnului s-a arătat în nor.

11. Domnul, vorbind lui Moise, a zis:

12. „Am auzit cârtirile copiilor lui Israel. Spune-le: „Între cele două seri aveți să mâncați carne, și dimineața vă veți sătura de pâine; și veți ști că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.”

13. Seara, au venit niște prepelițe și au acoperit tăbăra; și, dimineața, s-a așezat un strat gros de rouă în jurul taberei.

14. Când s-a luat roua aceasta, pe fața pustiului era ceva mărunt ca niște grăunțe, mărunt ca bobițele de gheață albă pe pământ.

15. Copiii lui Israel s-au uitat la ea și au zis unul către altul: „Ce este aceasta?” Căci nu știau ce este. Moise le-a zis: „Este pâinea pe care v-o dă Domnul ca hrană.

16. Iată ce a poruncit Domnul: „Fiecare din voi să strângă cât îi trebuie pentru hrană, și anume un omer de cap, după numărul sufletelor voastre; fiecare să ia din ea pentru cei din cortul lui.”

17. Israeliții au făcut așa; și au strâns unii mai mult, alții mai puțin.

18. În urmă o măsurau cu omerul, și cine strânsese mai mult, n-avea nimic de prisos, iar cine strânsese mai puțin, nu ducea lipsă deloc. Fiecare strângea tocmai cât îi trebuia pentru hrană.

19. Moise le-a zis: „Nimeni să nu lase ceva din ea până a doua zi dimineață.”

20. N-au ascultat de Moise, și s-au găsit unii care au lăsat ceva din ea până dimineața; dar a făcut viermi și s-a împuțit. Moise s-a mâniat pe oamenii aceia.

21. Astfel, în toate diminețile, fiecare strângea cât îi trebuia pentru hrană; și, când venea căldura soarelui, se topea.

22. În ziua a șasea, au strâns hrană îndoit, și anume doi omeri de fiecare. Toți fruntașii adunării au venit și au spus lui Moise lucrul acesta.

23. Și Moise le-a zis: „Domnul a poruncit așa. Mâine este ziua de odihnă, Sabatul închinat Domnului; coaceți ce aveți de copt, fierbeți ce aveți de fiert și păstrați până a doua zi dimineața tot ce va rămâne!”

24. Au lăsat-o până a doua zi dimineața, cum poruncise Moise; și nu s-a împuțit și n-a făcut viermi.

25. Moise a zis: „Mâncați-o azi, căci este ziua Sabatului; azi nu veți găsi mană pe câmp.

26. Veți strânge timp de șase zile; dar în ziua a șaptea, care este Sabatul, nu va fi.”

27. În ziua a șaptea, unii din popor au ieșit să strângă mană, și n-au găsit.

28. Atunci Domnul a zis lui Moise: „Până când aveți de gând să nu păziți poruncile și legile Mele?

29. Vedeți că Domnul v-a dat Sabatul; de aceea vă dă în ziua a șasea hrană pentru două zile. Fiecare să rămână la locul lui, și, în ziua a șaptea, nimeni să nu iasă din locul în care se găsește.”

30. Și poporul s-a odihnit în ziua a șaptea.

31. Casa lui Israel a numit hrana aceasta „mană”. Ea semăna cu bobul de coriandru; era albă și avea un gust de turtă cu miere.

32. Moise a zis: „Iată ce a poruncit Domnul: „Să se păstreze un omer plin cu mană pentru urmașii voștri, ca să vadă și ei pâinea pe care v-am dat-o s-o mâncați în pustiu, după ce v-am scos din țara Egiptului.”

33. Și Moise a zis lui Aaron: „Ia un vas, pune în el un omer plin cu mană și așază-l înaintea Domnului, ca să fie păstrat pentru urmașii voștri.”

34. După porunca dată de Domnul lui Moise, Aaron l-a pus înaintea chivotului mărturiei, ca să fie păstrat.

35. Copiii lui Israel au mâncat mană patruzeci de ani, până la sosirea lor într-o țară locuită; au mâncat mană până la sosirea lor la hotarele țării Canaanului.

36. Omerul este a zecea parte dintr-o efă.