Vechiul Testament

Noul Testament

Exodul 12:29-43 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

29. La miezul nopții, Domnul a lovit pe toți întâii născuți din țara Egiptului, de la întâiul născut al lui faraon, care ședea pe scaunul lui de domnie, până la întâiul născut al celui închis în temniță, și până la toți întâii născuți ai dobitoacelor.

30. Faraon s-a sculat noaptea, el și toți slujitorii lui, și toți egiptenii; și au fost mari țipete în Egipt, căci nu era casă unde să nu fie un mort.

31. În aceeași noapte faraon a chemat pe Moise și pe Aaron și le-a zis: „Sculați-vă, ieșiți din mijlocul poporului meu, voi și copiii lui Israel. Duceți-vă de slujiți Domnului, cum ați zis.

32. Luați-vă și oile și boii, cum ați zis, duceți-vă și binecuvântați-mă.”

33. Egiptenii zoreau poporul și se grăbeau să-i scoată din țară, căci ziceau: „Altfel, toți vom pieri.”

34. Poporul și-a luat plămădeala (coca), înainte de a se dospi. Și-au învelit postăvile cu plămădeala în haine și le-au pus pe umeri.

35. Copiii lui Israel au făcut ce spusese Moise și au cerut egiptenilor vase de argint, vase de aur și haine.

36. Domnul a făcut ca poporul să capete trecere înaintea egiptenilor, care le-au împlinit cererea. Și astfel au jefuit pe egipteni.

37. Copiii lui Israel au plecat din Ramses spre Sucot, în număr de aproape șase sute de mii de oameni care mergeau pe jos, afară de copii.

38. O mulțime de oameni de tot soiul s-au suit împreună cu ei; aveau și turme însemnate de oi și boi.

39. Cu plămădeala, pe care o luaseră din Egipt și care nu se dospise încă, au făcut turte fără aluat; căci fuseseră izgoniți de egipteni, fără să mai poată zăbovi și fără să-și ia merinde cu ei.

40. Șederea copiilor lui Israel în Egipt a fost de patru sute treizeci de ani.

41. Și, după patru sute treizeci de ani, tocmai în ziua aceea, toate oștile Domnului au ieșit din țara Egiptului.

42. Noaptea aceea trebuie prăznuită în cinstea Domnului, pentru că atunci i-a scos din țara Egiptului; noaptea aceea trebuie prăznuită în cinstea Domnului de toți copiii lui Israel și de urmașii lor.

43. Domnul a zis lui Moise și lui Aaron: „Iată porunca privitoare la Paști: niciun străin să nu mănânce din ele.

Citiți capitolul complet Exodul 12