Vechiul Testament

Noul Testament

Exodul 1:1-11 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. Iată numele fiilor lui Israel, intrați în Egipt; au intrat cu Iacov fiecare cu familia lui:

2. Ruben, Simeon, Levi, Iuda,

3. Isahar, Zabulon, Beniamin,

4. Dan, Neftali, Gad și Așer.

5. Sufletele ieșite din coapsele lui Iacov erau șaptezeci de toate. Iosif era atunci în Egipt.

6. Iosif a murit, și toți frații lui, și toată vârsta aceea de oameni.

7. Fiii lui Israel s-au înmulțit, s-au mărit, au crescut și au ajuns foarte puternici. Și s-a umplut țara de ei.

8. Peste Egipt s-a ridicat un nou împărat care nu cunoscuse pe Iosif.

9. El a zis poporului său: „Iată că poporul copiilor lui Israel este mai mare și mai puternic decât noi.

10. Veniți să ne arătăm dibaci față de el, ca să nu crească, pentru ca nu cumva, dacă se va întâmpla un război, să se unească și el cu vrăjmașii noștri, să ne bată și să iasă apoi din țară.”

11. Și au pus peste ei isprăvnicei, ca să-i asuprească prin munci grele. Astfel a zidit el cetățile Pitom și Ramses, ca să slujească de hambare lui faraon.

Citiți capitolul complet Exodul 1