Vechiul Testament

Noul Testament

Estera 8:2-11 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

2. Împăratul și-a scos inelul, pe care-l luase înapoi de la Haman, și l-a dat lui Mardoheu. Estera, din partea ei, a pus pe Mardoheu peste casa lui Haman.

3. Apoi Estera a vorbit din nou înaintea împăratului. S-a aruncat la picioarele lui, a plâns, l-a rugat să oprească urmările răutății lui Haman, agaghitul, și izbânda planurilor lui împotriva iudeilor.

4. Împăratul a întins toiagul împărătesc de aur Esterei, care s-a ridicat și a stat în picioare înaintea împăratului.

5. Ea a zis atunci: „Dacă împăratul găsește cu cale și dacă am căpătat trecere înaintea lui, dacă lucrul pare potrivit împăratului și dacă eu sunt plăcută înaintea lui, să se scrie ca să se întoarcă scrisorile făcute de Haman, fiul lui Hamedata, agaghitul, și scrise de el cu gând să piardă pe iudeii care sunt în toate ținuturile împăratului.

6. Căci cum aș putea eu să văd nenorocirea care ar atinge pe poporul meu și cum aș putea să văd nimicirea neamului meu?”

7. Împăratul Ahașveroș a zis împărătesei Estera și iudeului Mardoheu: „Iată, am dat Esterei casa lui Haman, și el a fost spânzurat pe spânzurătoare, pentru că întinsese mâna împotriva iudeilor.

8. Scrieți, dar, în folosul iudeilor cum vă va plăcea, în numele împăratului, și pecetluiți cu inelul împăratului. Căci o scrisoare scrisă în numele împăratului și pecetluită cu inelul împăratului nu poate fi desființată.”

9. Logofeții împăratului au fost chemați în vremea aceea, în a douăzeci și treia zi a lunii a treia, adică luna Sivan, și au scris, după tot ce a poruncit Mardoheu, iudeilor, căpeteniilor oștirii, dregătorilor și mai marilor celor o sută douăzeci și șapte de ținuturi așezate de la India la Etiopia, fiecărui ținut după scrierea lui, fiecărui popor după limba lui, și iudeilor după scrierea și limba lor.

10. Au scris în numele împăratului Ahașveroș și au pecetluit cu inelul împăratului. Au trimis scrisorile prin alergători călare pe cai și catâri născuți din iepe.

11. Prin aceste scrisori, împăratul dădea voie iudeilor, ori în care cetate ar fi fost, să se adune și să-și apere viața, să nimicească, să omoare și să piardă, împreună cu pruncii și femeile lor, pe toți aceia din fiecare popor și din fiecare ținut care ar lua armele să-i lovească, și să le prade averile.

Citiți capitolul complet Estera 8