Vechiul Testament

Noul Testament

Eclesiastul 7:1-10 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. Mai mult face un nume bun decât untdelemnul mirositor, și ziua morții, decât ziua nașterii.

2. Mai bine să te duci într-o casă de jale decât să te duci într-o casă de petrecere; căci acolo îți aduci aminte de sfârșitul oricărui om, și cine trăiește își pune la inimă lucrul acesta.

3. Mai bună este întristarea decât râsul; căci, prin întristarea feței, inima se face mai bună.

4. Inima înțelepților este în casa de jale, iar inima celor fără minte este în casa petrecerii.

5. Mai bine să asculți mustrarea înțeleptului decât să asculți la cântecul celor fără minte.

6. Căci râsul celor fără minte este ca pârâitul spinilor sub căldare. Și aceasta este o deșertăciune.

7. Averea luată prin silă înnebunește pe cel înțelept, și mita strică inima.

8. Mai bun este sfârșitul unui lucru decât începutul lui; mai bine cel bun la suflet decât cel îngâmfat.

9. Nu te grăbi să te mânii în sufletul tău, căci mânia locuiește în sânul nebunilor.

10. Nu zice: „Cum se face că zilele de mai înainte erau mai bune decât acestea?”, căci nu din înțelepciune întrebi așa.

Citiți capitolul complet Eclesiastul 7