Vechiul Testament

Noul Testament

Deuteronomul 5:1-13 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. Moise a chemat pe tot Israelul și i-a zis: „Ascultă, Israele, legile și poruncile pe care vi le spun astăzi în auzul vostru. Învățați-le și împliniți-le cu scumpătate.

2. Domnul Dumnezeul nostru a încheiat cu noi un legământ la Horeb.

3. Nu cu părinții noștri a încheiat Domnul legământul acesta, ci cu noi, care suntem toți vii astăzi aici.

4. Domnul v-a vorbit față în față pe munte, din mijlocul focului.

5. Eu am stat atunci între Domnul și voi, ca să vă vestesc cuvântul Domnului; căci vă era frică de foc și nu v-ați suit pe munte. El a zis:

6. „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-am scos din țara Egiptului, din casa robiei.

7. Să n-ai alți dumnezei afară de Mine.

8. Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în ape sub pământ.

9. Să nu te închini înaintea lor și să nu le slujești, căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc fărădelegea părinților în copii până la al treilea și la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc;

10. și Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc și păzesc poruncile Mele.

11. Să nu iei în deșert Numele Domnului Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deșert Numele Lui.

12. Ține ziua de odihnă, ca s-o sfințești, cum ți-a poruncit Domnul Dumnezeul tău.

13. Șase zile să lucrezi și să-ți faci toate treburile.

Citiți capitolul complet Deuteronomul 5