Vechiul Testament

Noul Testament

Deuteronomul 32:22-38 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

22. Căci focul mâniei Mele s-a aprins și va arde până în fundul Locuinței morților, va nimici pământul și roadele lui, va arde temeliile munților.

23. Voi îngrămădi toate nenorocirile peste ei, Îmi voi arunca toate săgețile împotriva lor.

24. Vor fi topiți de foame, stinși de friguri și de boli cumplite; voi trimite în ei dinții fiarelor sălbatice și otrava șerpilor.

25. Afară, vor pieri de sabie, și înăuntru, vor pieri de groază: și tânărul și fata, și copilul de țâță ca și bătrânul.

26. Voiam să zic: „Îi voi lua cu o suflare, le voi șterge pomenirea dintre oameni!”

27. Dar Mă tem de ocările vrăjmașului, Mă tem ca nu cumva vrăjmașii lor să se amăgească și să zică: „Mâna noastră cea puternică, și nu Domnul a făcut toate aceste lucruri.”

28. Ei sunt un neam care și-a pierdut bunul simț și nu-i pricepere în ei.

29. Dacă ar fi fost înțelepți, ar înțelege și s-ar gândi la ce li se va întâmpla.

30. Cum ar urmări unul singur o mie din ei și cum ar pune doi pe fugă zece mii, dacă nu i-ar fi vândut Stânca, dacă nu i-ar fi vândut Domnul?

31. Căci stânca lor nu este ca Stânca noastră, vrăjmașii noștri înșiși sunt judecători în această privință.

32. Ci vița lor este din sadul Sodomei și din ținutul Gomorei; strugurii lor sunt struguri otrăviți, bobițele lor sunt amare;

33. vinul lor este venin de șerpi, este otravă cumplită de aspidă.

34. Oare nu este ascuns lucrul acesta la Mine, pecetluit în comorile Mele?

35. A Mea este răzbunarea și Eu voi răsplăti, când va începe să le alunece piciorul! Căci ziua nenorocirii lor este aproape, și ceea ce-i așteaptă nu va zăbovi.” –

36. Domnul va judeca pe poporul Său, dar va avea milă de robii Săi, văzând că puterea le este sleită și că nu mai este nici rob, nici slobod.

37. El va zice: „Unde sunt dumnezeii lor, stânca aceea care le slujea de adăpost,

38. dumnezeii aceia care mâncau grăsimea jertfelor lor, care beau vinul jertfelor lor de băutură? Să se scoale, să vă ajute și să vă ocrotească!”

Citiți capitolul complet Deuteronomul 32