Vechiul Testament

Noul Testament

Deuteronomul 32:1-9 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. „Luați aminte ceruri și voi vorbi; ascultă, pământule, cuvintele gurii mele.

2. Ca ploaia să curgă învățăturile mele, ca roua să cadă cuvântul meu, ca ploaia repede pe verdeață, ca picăturile de ploaie pe iarbă!

3. Căci voi vesti Numele Domnului. Dați slavă Dumnezeului nostru!

4. El este Stânca; lucrările Lui sunt desăvârșite, căci toate căile Lui sunt drepte; El este un Dumnezeu credincios și fără nedreptate, El este drept și curat.

5. Ei s-au stricat; netrebnicia copiilor Lui este rușinea lor! Neam îndărătnic și stricat!

6. Pe Domnul Îl răsplătiți astfel! Popor nechibzuit și fără înțelepciune! Nu este El oare Tatăl tău, care te-a făcut, Te-a întocmit și ți-a dat ființă?

7. Adu-ți aminte de zilele din vechime, socotește anii, vârstă de oameni după vârstă de oameni, întreabă pe tatăl tău, și te va învăța, pe bătrânii tăi, și îți vor spune.

8. Când Cel Preaînalt a dat o moștenire neamurilor, când a despărțit pe copiii oamenilor, a pus hotare popoarelor, după numărul copiilor lui Israel,

9. căci partea Domnului este poporul Lui, Iacov este partea Lui de moștenire.

Citiți capitolul complet Deuteronomul 32