Vechiul Testament

Noul Testament

Deuteronomul 3:13-29 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

13. Am dat la jumătate din seminția lui Manase ce mai rămânea din Galaad și toată împărăția lui Og din Basan: tot ținutul Argob, cu tot Basanul, care purta numele de țara refaimiților.

14. Iair, fiul lui Manase, a luat tot ținutul Argob până la hotarul gheșuriților și maacatiților, și a pus numele lui târgurilor Basanului, numite și azi târgurile lui Iair.

15. Am dat Galaadul lui Machir.

16. Rubeniților și gadiților le-am dat o parte din Galaad până la pârâul Arnon, al cărui mijloc slujește ca hotar, și până la pârâul Iaboc, hotarul copiilor lui Amon.

17. Le-am mai dat câmpia, mărginită de Iordan, de la Chineret până la marea câmpiei, Marea Sărată, la picioarele muntelui Pisga spre răsărit.

18. În vremea aceea, v-am dat porunca aceasta: „Domnul Dumnezeul vostru vă dă în mână țara aceasta, ca s-o stăpâniți. Voi toți, cei buni de luptă, să mergeți înarmați înaintea copiilor lui Israel.

19. Numai femeile voastre, pruncii și vitele voastre – știu că aveți multe vite – să rămână în cetățile pe care vi le-am dat,

20. până ce Domnul va da odihnă fraților voștri ca și vouă și vor lua și ei în stăpânire țara pe care le-o dă Domnul Dumnezeul vostru dincolo de Iordan. După aceea vă veți întoarce fiecare în moștenirea pe care v-am dat-o.”

21. În vremea aceea, am poruncit lui Iosua și i-am zis: „Ochii tăi au văzut tot ce a făcut Domnul Dumnezeul vostru acestor doi împărați: așa va face Domnul tuturor împărățiilor împotriva cărora vei merge.

22. Nu te teme de ei; căci Domnul Dumnezeul vostru va lupta El însuși pentru voi.”

23. În vremea aceea, m-am rugat Domnului și am zis:

24. „Stăpâne Doamne! Tu ai început să arăți robului Tău mărirea Ta și mâna Ta cea puternică; căci care este dumnezeul acela, în cer și pe pământ, care să poată face lucrări ca ale Tale și să aibă o putere ca a Ta?

25. Lasă-mă, te rog, să trec și să văd țara aceea bună de dincolo de Iordan, munții aceia frumoși și Libanul!”

26. Dar Domnul S-a mâniat pe mine, din pricina voastră, și nu m-a ascultat. Domnul mi-a zis: „Destul! Nu-Mi mai vorbi de lucrul acesta.

27. Suie-te pe vârful muntelui Pisga, uită-te spre apus, spre miazănoapte, spre miazăzi și spre răsărit, și privește-o doar cu ochii; căci nu vei trece Iordanul acesta.

28. Dă porunci lui Iosua, întărește-l și îmbărbătează-l; căci el va merge înaintea poporului acestuia și-l va pune în stăpânirea țării pe care o vei vedea.”

29. Și am rămas astfel în vale, în dreptul Bet-Peorului.

Citiți capitolul complet Deuteronomul 3