Vechiul Testament

Noul Testament

Deuteronomul 26:6-19 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

6. Egiptenii ne-au chinuit, ne-au asuprit și ne-au supus la grea robie.

7. Noi am strigat către Domnul Dumnezeul părinților noștri. Domnul ne-a auzit glasul și a văzut asuprirea, chinurile și necazurile noastre.

8. Și Domnul ne-a scos din Egipt, cu mână tare și cu braț întins, cu arătări înfricoșătoare, cu semne și minuni.

9. El ne-a adus în locul acesta și ne-a dat țara aceasta, țară în care curge lapte și miere.

10. Acum, iată, aduc cele dintâi roade din roadele pământului pe care mi l-ai dat Tu, Doamne!” Să le pui înaintea Domnului Dumnezeului tău, și să te închini înaintea Domnului Dumnezeului tău.

11. Apoi să te bucuri, cu levitul și cu străinul care va fi în mijlocul tău, de toate bunurile pe care ți le-a dat Domnul Dumnezeul tău ție și casei tale.

12. După ce vei isprăvi de luat toată zeciuiala din roadele tale, în anul al treilea, anul zeciuielii, s-o dai levitului, străinului, orfanului și văduvei; și ei să mănânce și să se sature, în cetățile tale.

13. Să spui înaintea Domnului Dumnezeului tău: „Am scos din casa mea ce este sfințit și l-am dat levitului, străinului, orfanului și văduvei, după toate poruncile pe care mi le-ai dat Tu; n-am călcat, nici n-am uitat niciuna din poruncile Tale.

14. N-am mâncat nimic din aceste lucruri în timpul meu de jale, n-am îndepărtat nimic din ele pentru vreo întrebuințare necurată și n-am dat nimic din ele cu prilejul unui mort; am ascultat de glasul Domnului Dumnezeului meu, am lucrat după toate poruncile pe care mi le-ai dat.

15. Privește din Locașul Tău cel Sfânt, din ceruri, și binecuvântă pe poporul Tău, Israel, și țara pe care ne-ai dat-o, cum ai jurat părinților noștri, țara aceasta în care curge lapte și miere.”

16. Astăzi, Domnul Dumnezeul tău îți poruncește să împlinești legile și poruncile acestea; să le păzești și să le împlinești din toată inima ta și din tot sufletul tău.

17. Astăzi, tu ai mărturisit înaintea Domnului că El va fi Dumnezeul tău, că vei umbla în căile Lui, vei păzi legile, poruncile și rânduielile Lui și vei asculta de glasul Lui.

18. Și, azi, Domnul ți-a mărturisit că vei fi un popor al Lui, cum ți-a spus, dacă vei păzi toate poruncile Lui,

19. și îți va da asupra tuturor neamurilor pe care le-a făcut: întâietate în slavă, în faimă și în măreție, și vei fi un popor sfânt pentru Domnul Dumnezeul tău, cum ți-a spus.”

Citiți capitolul complet Deuteronomul 26