Vechiul Testament

Noul Testament

Deuteronomul 22:9-18 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

9. Să nu semeni în via ta două feluri de semințe, ca nu cumva să întinezi și rodul seminței pe care ai semănat-o și rodul viei.

10. Să nu ari cu un bou și un măgar înjugați împreună.

11. Să nu porți o haină țesută din felurite fire, din lână și in unite împreună.

12. Să faci ciucuri la cele patru colțuri ale hainei cu care te vei înveli.

13. Dacă un om care și-a luat o nevastă și s-a împreunat cu ea, o urăște

14. apoi, o învinuiește de lucruri nelegiuite și-i scoate nume rău, zicând: „Am luat pe femeia aceasta, m-am apropiat de ea și n-am găsit-o fecioară” –

15. atunci tatăl și mama fetei să ia semnele fecioriei ei și să le aducă înaintea bătrânilor cetății, la poartă.

16. Tatăl fetei să spună bătrânilor: „Am dat pe fiica mea de nevastă omului acestuia, și el a început s-o urască;

17. acum o învinuiește de lucruri nelegiuite, zicând: „N-am găsit fecioară pe fiica ta.” Dar iată semnele fecioriei fetei mele.” Și să desfacă haina ei înaintea bătrânilor cetății.

18. Bătrânii cetății să ia atunci pe omul acela și să-l pedepsească;

Citiți capitolul complet Deuteronomul 22