Vechiul Testament

Noul Testament

Deuteronomul 1:27-34 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

27. Ați cârtit în corturile voastre și ați zis: „Pentru că ne urăște, de aceea ne-a scos Domnul din țara Egiptului, ca să ne dea în mâinile amoriților și să ne nimicească.

28. Unde să ne suim? Frații noștri ne-au înmuiat inima, zicând: „Poporul acela este un popor mai mare și mai înalt la statură decât noi; cetățile sunt mari și întărite până la cer; ba încă, am văzut acolo și copii de ai lui Anac.”

29. Eu v-am zis: „Nu vă înspăimântați și nu vă fie frică de ei.

30. Domnul Dumnezeul vostru care merge înaintea voastră, Se va lupta El însuși pentru voi, potrivit cu tot ce a făcut pentru voi sub ochii voștri în Egipt.

31. Apoi în pustiu, ai văzut că Domnul Dumnezeul tău te-a purtat cum poartă un om pe fiul său, pe tot drumul pe care l-ați făcut până la sosirea voastră în locul acesta.”

32. Cu toate acestea, voi n-ați avut încredere în Domnul Dumnezeul vostru

33. care mergea înaintea voastră pe drum, ca să vă caute un loc de poposire: noaptea într-un foc, ca să vă arate drumul pe care trebuia să mergeți, și ziua într-un nor.

34. Domnul a auzit glasul cuvintelor voastre. S-a mâniat și a jurat, zicând:

Citiți capitolul complet Deuteronomul 1